Iubire,
las lacrimile tale să-mi inunde trupul chinuit,
pulsând spasmotic de darul fericirii.
Tristețea ta, stigmatizată de trecut,
o voi purta ca pe o umbră de care fug cu mâinile întinse spre lumină,
căci în lumină sădi-voi bucuria,
pasiunea,
și tot ce am mai sfânt.
Te iubesc...
atâta știu,
atâta fac...
și mi-e de-ajuns.
De vrei să mă iubești la rândul tău,
iubește-mă...
așa cum sunt,
de nu,
iubirea mea o voi ascunde-n suflet,
sihastru mă voi duce în mormânt.

Un poet ar zice:
"plecat-a fericit"
Eu aș veni în completare,
doar cu semnul... ( ? )